Noutatile sezonului de bulbi Toamna 2019

Posted by admin Silviu 30.07.2019 0 Comment(s) Bulbi de Flori,

In fiecare sezon de bulbi incercam sa aducem ceva nou, ceva deosebit pe langa soiurile consacrate si apreciate de clienti. De asemenea dorim sa multumim clientilor, atat fideli cat si celor noi, pentru comenzile efectuate dar si pentru sustinerea primita. Ca in orice sezon de toamna, bulbii sunt disponibili la vanzare sub forma de precomanda incepand cu 1 august, iar livrarile se vor face incepand cu 15 septembrie.

In continuare va prezentam speciile si soiurile noi introduse in oferta noastra din aceasta toamna.

 

1. Allium

Bulbii de Allium Aflatunense se inmultesc usor si, daca sunt lasati, in cativa ani vor forma o tufa cu mai multe inflorescente. Prefera locurile insorite, dar se descurca bine si in locurile semiumbrite.
Bulbii de Allium Atropurpureum vor forma plante cu un aspect de glob, de culoare mov inchis, format din multe floricele mici, totul in capatul unei tije lungi de 50-60 cm.
Allium Carolinianum se numara de asemenea printre noutati anul acesta. Inflorescentele de culoare roz atrag atentia tuturor. Bulbii de Allium Gladiator si Allium White Cloud vin in completarea ofertei toamna aceasta, ei remarcandu-se prin inaltimile tijelor ce pot ajunge chiar si la 150 cm.

 

             
 Allium Aflatunense                                                       Allium Atropurpureum  

               

                                              

        Allium Carolinianum                                                                     Allium Gladiator                                                                         Allium White Cloud

 

 

2. Amaryllis

Bulbii de Amaryllis Belladonna se pot planta la exterior si lasa peste iarna afara, doar acoperiti cu frunze pentru protectie.
Dracunculus Vulgaris este o planta mediteraneana cu un aspect unic. Dracunculus Vulgaris va face flori foarte mari, la capatul unei tije florale ce poate ajunge pana la 50 cm.

 

                 
          Amaryllis  Belladonna                                                                           Dracunculus Vulgaris       

 

 

3. Bujori


Noutatile din categoria bujori sunt Bowl of Beauty si Karl Rosenfield. Ambii bujori sunt de culoare roz. Bowl of Beauty va forma in centru si petale de culoare crem. 
Bujorii au o rezistenta buna la frigul iernii si nu vor trebui scosi din pamant la venirea frigului. 

 

                                   
Bujori Bowl of Beauty                                                                                       Bujori Karl Rosenfield


 

 

4. Crini


Oferta de Crini s-a imbogatit cu cateva plante foarte atragatoare. Crinul Dizzy se potriveste perfect in stratul de flori impreuna cu alte plante, se preteaza chiar si pentru flori taiate.
Crinul Flore Pleno si Crinul Miss Feya ne surprind prin aspectul deosebit al florilor, combinat cu nuantele de culori aprinse, ce vor insufleti fiecare gradina. Toti acesti crini au un colorit deosebit, datorita amestecului de culori variate cu puncte de diferite nuante. 
Printre noutati se numara si crinul Mount Cook, impreuna cu crinul Nightrider. Desi au un aspect mai simplu al petalelor, culorile acestora, roz, respectiv negru, reusesc sa ne atraga atentia. 

 

          
Crin Dizzy                                                                                                  Crin Flore Pleno                                                                                             Crin Miss Feya

 

       
Crin Mount Cook                                                                             Crin Nightrider

 

 

5. Eremurus


Eremurus este o specie noua ce va imbogati oferta noastra in aceasta toamna. Eremurus este o planta perena, de gradina, cu o rezistenta buna la frigul iernii.
Bulbii de Eremurus au aspectul unei stele cu radacini ce pleaca radial din jurul unui mugure central. Florile Eremurus Bungei sunt mici si fac parte dintr-o inflorescenta sub forma de faclie verticala, de culoare galbena.  Eremurus Cleopatra este o planta ce prefera soarele, solul nisipos si bine drenat, vantul si uscaciunea.


 

              

Eremurus Bungei                                            Eremurus Cleopatra

 

 

6. Ghiocei

Noutatea in aceasta toamna in aceasta categorie este Ghiocelul Viridi-Apice. El este un ghiocel deosebit, cu petalele patate de verde la partea de jos.
Bulbul de ghiocel va crea o singura floare in primul an, iar in anii urmatori se va crea un covor de flori prin inmultirea bulbilor din pamant.
Galanthus Viridi-Apice se potriveste perfect in stratul de flori impreuna cu alte plante, precum brandusele de primavara.

 


Ghiocei Viridi-Apice

 

7. Iris

Irisul Colette Thurillet si Irisul Ruban Bleu sunt atractiile din aceasta categorie. Ambii irisi se potrivesc perfect in stratul de flori impreuna cu alte plante, se preteaza chiar si pentru flori taiate.
Plantati bulbii de iris toamna, la o adancime de 10-15 cm pentru ca radacinile de iris pot fi destul de mari.
In functie de vreme, irisii vor inflori in perioada mai - iulie.

 

          

Iris Colette Thurillet                                                                          Iris Ruban Bleu
  

 

8. Lalele

Gama de lalele este destul de variata. Printre noutati se numara Lalele Aladin, Lalele Amazing Parrot, Lalele Bastia si Lalele Cartouche. Bulbii lor vor da nastere unor flori de diferite forme si nuante, cum ar fi rosu, roz cu galben, maro, sau roz cu alb. Estelle Rijnveld de asemena va forma un colorit rosu combinat cu alb, insa un aspect diferit al petalelor. 
Laleaua La Belle Epoque este de o frumusete deosebita. Delicatetea petalelor si nuantele blande, roz combinat cu crem, au dus la alegerea unui nume pe masura frumusetii sale. 
Un aspect foarte interesant il au lalelele Rococo si Weber Parrot. Petalele acestora au un aspect incretit, ondulat, ce nuanteaza foarte bine diferitele culori prezente in flori. 
Laleaua Urumiensis va ajunge pana la o inaltime de 25-30 cm, fiind considerata mica in comparatie cu majoritatea lalelelor. Cum ar fi Laleaua West Point, cu o inaltime de 50-60 cm. Fiecare isi face remarcata frumusetea prin aceste caracteristici, nelasandu-se mai prejos de restul soiurilor disponibile. 

 

 

                  

   Lalele Aladin                                                                    Lalele Amazing Parrot                                                                                Lalele Bastia

 

                              
                                                       Lalele Cartouche                                                                             Lalele Estelle Rijnveld                                                                 Lalele La Belle Epoque                                                   

 

                        
                                           Lalele Rococo                                                                             Lalele Urumiensis                                                                                 Lalele Weber Parrot                                       

 

 
Lalele West Point

 

9. Lalele Imperiale

Noutatea Lalelelor Imperiale este Uva Vulpis. Florile se remarca prin forma de clopotel, dispunerea lor in cerc, culoarea galben cu mov, dar si dimensiunea lor mare.
 Pentru a inflori bogat trebuie sa stea in plin soare. Se descurca bine si la semiumbra, dar nu si la umbra plina.

 


Lalea Imperiala Uva Vulpis

10. Muscari

Bulbii de Muscari Touch of Snow se inmultesc foarte usor si, daca sunt lasati, in cativa ani vor acoperi tot solul formand un covor de flori in perioada de primavara devreme.
Prefera locurile semiumbrite de sub copaci, dar se descurca bine si la soare.
Florile au un aspect de ciorchine cu varful in sus si inflorescente de culoare albastra la baza si albe la varf.

 


Muscari Touch of Snow

11. Narcise

Narcisa Sweet Pomponette este un soi de narcisa este o narcisa dubla, cu o multitudine de petale ce formeaza o floare mare si impresionanta.
Narcisa Vanilla Peach are un aspect simplu si elegant, parfumat si dragut. Se descurca bine si la soare, dar si in zonele semiumbrite.
Narcisa Yellow Cheerfulness se remarca prin multitudinea de flori galbene pe aceeasi tulpina.
Plantati bulbii de narcise toamna, la o adancime de 10-15 cm pentru ca bulbii sunt destul de mari.
In functie de vreme, narcisele vor inflori in perioada aprilie - mai.

 

                     
Narcise Sweet Pomponette                                                             Narcise Vanilla Peach                                                         Narcise Yellow Cheerfulness

 

 

Pentru a vedea intreaga gama de bulbi de toamna disponibila pentru toamna 2019 vizitati pagina noastra Tulipshop - Magazin Online de Gradina.

Leave a Comment