Istoria Lalelei

Istoria lalelei este plina de intriga, hotie, averi facute peste noapte si inimi frante.

Desi aceste flori sunt sinonime cu Olanda, lalelele nu sunt originare din Olanda si nici olandezii nu sunt primii care au cultivat aceste frumuseti ale naturii. Obsesia olandeza pentru aceste flori face parte din istoria relativ recenta a lalelei.

Lalelele sunt originare unui coridor din Asia Centrala ce se intinde de-a lungul paralelei de 40 grade intre Nordul Chinei si Sudul Europei.

Regiunea de origine geografica a lalelelor salbatice

Prima mentiune a unei lalele este gasita pe un vas cretan, datata ca fiind de acum 3500 – 4000 de ani, decorat cu ceea ce par a fi lalele. Exista referinte ce pot fi considerate ca fiind lalele inca din timpul Cruciadelor (sec. XI – XIII).

Insa prima referinta la lalele, ca floare cultivata este facuta de ambasadorul austriac Fleming Augier Ghislain de Busbecq care a vazut pentru prima oara lalele in Adrianopol in 1554. Acesta marturisea ca a vazut „o abundenta de flori pretutindeni, narcise, zambile si ceea ce turcii numesc Tulipan”.

Dupa pensionarea sa, Busbecq a documentat cele vazute in cartea sa „Cele patru epistole ale lui A. G. Busbequius privind ambasada sa in Turcia” (Londra 1676, Olanda 1662).

Termenul de lalea „tulipa” (latina) se trage din turcescul „tulbend” (turban) cu care floarea se aseamana.

                    
Fleming Augier Ghislain de Busbecq                                      Sultan Suleiman (1494-1566)

Lalelele din Turcia descoperite de Busbecq nu erau lalele salbatice, ci lalele de gradina, cultivate cu scop ornamental inca din antichitate.

Prima manie creata de lalele a avut loc in anii 1500 in Imperiul Otoman din acea vreme condus de Sultan Suleiman I (1494 – 1566). Laleaua a inceput a fi cultivata intens pentru sultan si anturajul sau. In 1574 Selim II al Turciei a facut o comanda lui Sherriff al Aziz pentru 50.000 bulbi de lalele. Acest lucru arata ca productia comerciala a lalelei era foarte bine dezvoltata la acea data din moment ce puteau onora comenzi atat de mari.

In timpul domniei lui Ahmet III se crede ca laleaua domina ca un simbol al bogatiei, prestigiului si al puterii. Aceasta perioada a fost denumita mai tarziu „Epoca lalelelor”.

             
Doamne de epoca cu lalele

Otomanii aveau legi stricte privind cultivarea si comertul lalelelor. Comertul cu lalele era interzis in afara capitalei. Infractiunea era aspru pedepsita prin exil sau tortura. In acea perioada lalelele valorau mai mult decat viata omeneasca.

La inceputul anilor 1700 turcii au creat primele festivaluri ale lalelei ce aveau loc in noptile cu luna plina in gradinile curtilor regale. Sute de vaze erau umplute cu cele mai deosebite lalele, ce erau iluminate cu lampioane de cristal ce umpleau gradinile cu o lumina fermecata.

Scene din gradinile curtii otomane

Deasupra cantau canari si privighetori in custi aviare de mari dimensiuni.

Toti vizitatorii trebuiau sa poarte culori in armonie cu florile.

Istoria lalelelor in Olanda incepe in 1583 cand botanistul Carolus Clusius descopera lalele crescand in Viena.

Carolus Clusius (1526- 1609) a fost angajat ca botanist la curtea austriaca, in Viena din 1574 pana in 1588. Dupa ce a fost exclus de la curte s-a retras in Olanda.

In cartea sa din 1583 Clusius mentioneaza introducerea lalelelor de catre Busbecq si obtinerea de rasaduri din Bruxel.

Clusius a cultivat mai multe varietati de lalele si le-a raspandit la alti colegi botanisti din Europa. De aceea este considerat principalul responsabilul pentru introducerea in Europa a lalelelor ca planta cultivata cu scop ornamental.

Carolus Clusius (1526- 1609)
 

Incepand cu 1565 lalelele au inceput a fi cultivate si in Tarile de Jos. In acea perioada Clusius traia in partea de sud a Olandei, la Mechelen (Mechlin) unde a vazut lalele cultivate in gradina lui Jean de Brancion.

Busbecq este cunoscut ca omul care a importat lalelele din Turcia, dar nu si singurul. Clusius povesteste cum un comerciant din Anvers a primit un colet cu bulbi de lalelele in 1570 si nu a stiut ce sa faca cu ele. Au incercat sa-i manance glazurati in zahar, dar nu le-au placut. Bulbii au fost salvati insa de un om pe nume Joris Rye, care i-a pus la dispozitia lui Clusius.

In acelasi an fizicianul flamand Lobelius (Matthias de L’Obel) a publicat o poza cu o lalea din Venetia in cartea sa „Adversaria”. Aceasta planta provenea de asemenea din Turcia.

Din 1570 numarul varietatilor de lalele incepe sa creasca constant.

Datorita invaziei spaniole Clusius se muta in Leiden in anul 1593, oferind astfel un impuls culturii de bulbi in nordul Olandei.

Acum batran, Clusius devine profesor de botanica la Universitatea din Leiden, unde in 1594 sub supravegherea sa se incepe munca la „Leiden Hortus Botanicus”. Anul 1594 este primul an in care se cultiva bulbi de lalele in partea de nord a Olandei.

Clusius si-a pastrat toti bulbii pentru gradina s-a privata. Din pacate pentru Clusius lalelele erau deja in voga si nu dupa mult timp bulbii sai au fost furati de la Leiden Hortus, ajutand astfel la raspandirea lor. Un grup de olandezi „cu initiativa” au furat o parte din bulbii lui Clusius din care au obtinut seminte si rasaduri pentru vanzare. Clusius a fost asa de suparat incat a jurat ca nu va mai cultiva niciodata lalele.

In prezent gradina sa cu flori a fost reconstruita la scara in cadrul Universitatii din Leiden, sub numele „Gradina lui Clusius”, unde pot fi admirate in primavara diferite lalele de epoca.

Gradina lui Clusius, Leiden Hortus Botanicus

Multe minunate picturi in acuarela cu lalele din aceasta perioada sunt azi considerate adevarate opere de arta, dar pe atunci nu erau decat materiale publicitare, ce erau prezentate in cataloage si aveau rolul de a tenta cumparatorul in a face achizitii cat mai extravagante. Doar cele mai scumpe lalele erau reprezentate in picturi.

Perioada urmatoare este caracterizata printr-o dezvoltare rapida a gamei de sortimente de lalele. Lalelele „stricate”, asa cum erau denumite, adica cele cu un model de flacari sau dungi frante pe petale (originalele lalele „Rembrandt”), erau cele mai in voga. Lalelele simple nu erau atat de apreciate si relativ ieftine. Si erau usor de crescut si usor de „stricat”, devenind astfel foarte atractive pentru speculatii.

 
Lalele Rembrandt, lalele stricate

Speculatiile au crescut intr-o asa masura incat bulbii erau vanduti mai repede decat puteau creste. In consecinta erau vanduti in avans, pe hartie. Aceste hartii erau revandute inainte de recoltare la preturi din ce in ce mai mari. Comertul a devenit profitabil nu datorita dragostei fata de aceste flori ci din lacomie pentru bani. Preturile au crescut in spirala pana la un nivel ridicol pentru niste bulbi pe care nici vanzatorul nici cumparatorul nu i-a vazut inflorind.

Aceasta perioada de absurde speculatii a devenit cunoscuta ca „Tulipomania” 1634 – 1637 (oficial 1636 – 1637) si fenomenul a fost atat de intens incat starneste si azi interes in randul istoricilor si economistilor. Atat de mare era absurditatea acelor vremuri, in toiul „Tulipomaniei”, incat cu un singur bulb puteai cumpara o casa in cele mai bune zone din Amsterdam (echivalentul a 15 ani de munca pentru un muncitor obisnuit).

In perioada 1634 – 1637 pretul bulbilor a explodat in timp ce febra lalelelor se extindea cu repeziciune printre olandezi care de altfel sunt oameni chibzuiti si greu influentabili.

 
Evolutia pretului bulbilor de lalea in perioada Tulipomania

Bulbi care valorau 1 sau 2 guildeni puteau ajunge la valori de 100 de ori mai mari in doar cateva luni si isi schimbau proprietarul de mai multe ori pana ajungeau sa infloreasca pentru prima oara.

In timpul „Tulipomaniei” au existat si oameni care au incercat sa calmeze speculatiile aberante. Pastori si moralisti au avertizat ca aceste speculatii nu sunt sanatoase. Chiar si guvernul a incercat sa treaca legi pentru combaterea speculatiilor. Pana si cultivatorii au cerut guvernului interzicerea comertului cu lalele.

Inevitabilul crah al pretului bulbilor de lalele s-a intamplat in 1637 cand un grup de vanzatori nu a reusit sa obtina pretul cerut. Din acel moment oamenii au realizat ca preturile sunt artificial ridicate si nu au mai platit.

Perioada dintre anii 1634 – 1637, cunoscuta in istorie ca „Tulipomania”, este des comparata cu crahul bursier din 1920, din America. In 1637 comertul lalelelor s-a prabusit lasand saraci peste noapte pe multi din cei bogati sau imbogatiti. Multi au pierdut totul si au avut parte de un sfarsit tragic, de aceea unii nu au mai vrut sa vada sau sa mai auda de lalele dupa asta.

In ciuda acestor grele incercari olandezii au reusit sa refaca comertul cu lalele. Astazi Olanda produce 3 miliarde de bulbi din care 2 miliarde sunt exportate.

Si dupa prabusirea pretului lalelelor in 1637 au mai existat cazuri in care anumite sortimente rare au obtinut preturi foarte mari. Spre exemplu sortimentul „Semper Augustus” s-a vandut in 1640 cu 1.200 guldeni (aproximativ salariu mediu pentru 3 ani).

Laleaua Semper Augustus

Dupa perioada tulipomaniei raspandirea lalelei sarealizat prin intermediul emigrantilor din Olanda, care s-au stabilit in toate colturile lumii. Acestia au raspandit atat bulbii de lalele cat si atractia pentru aceasta planta minunata, marindu-i astfel popularitatea la nivel mondial.

In secolul XVII si XVIII laleaua a fost in continuare cea mai cautata si apreciata floare din Europa, dar sfarsitul dramatic al secolului XVIII si inceputul secolului XIX (revolutia franceza, invazia si ocupatia Olandei de catre Napoleon), au adus o abordare mai sobra fata de lalele si fata de viata in general.

In decadele urmatoare pretul lalelelor a crescut si a scazut de mai multe ori, dar olandezii au ramas devotati cultivarii acestei plante.

De aceea numele lalelei este sinonim cu Olanda.